Unde ne grăbim, în sicrie ?

Recent mergeam spre universitate, nu mă grăbeam pentru că îmi ajungea timp să reușesc la lecții. Eram prin parc cînd observasem un copil de vreo 12 ani care șchiopăta, cred că avea probleme de la naștere, iar lingă el era un adult (cel mai probabil mama sa sau sora). Copilul pe lîngă că șchiopăta vorbea și foarte greu, cuvintele rostite abia ieșeau și cam era greu să îl înțelegi. Era frig, iar toți oamenii din parc se grăbeau parcă undeva, toți mîhniți cu fel de fel de probleme. Băiatul tot încerca să vorbeasca cu persoana care îl ajuta, iar la un moment am nimerit într-o zonă cu un miros mai oribil, la care copilul întreabă: ” Dar ce miroase? ” înțeleg că era frig și poate și mulți nervi din unele probleme dar următorul răspuns m-a îngrozit: ” Mergi mai repede și nu mă zaebi!” am rămas șocat cum poți să vorbeși într-un așa mod cu o persoană apropiată ? ce fel de lecție îi dai ? cu ce este el vinovat ?  Copilul parcă de teamă, cu greutate a încercat să meargă mai repede cu toate că avea probleme și îi era foarte dificil.

Ziua aceia mă gîndisem doar la acest caz, observasem pe străzi oameni grăbiți. Dimineața – la serviciu, la amiază – la dejun, seara – acasă. Ce urmează ? noaptea – în sicriu: atunci cînd nu vom avea probleme și nu vom fi nevoiți să ne grăbim undeva.

Într-un metrou din Washington s-a făcut un experiment, violonistul Joshua Bell cîștigătorul premiului Grammy Award a cîntat absoult gratis în timp ce pentru concertele lui se achită mii de dolari, ghiciți care a fost reacția ?

Absolut corect, doar o parte foarte mică s-a oprit pentru a-l asculta, restul erau în grabă de probleme și la probleme.

Nu vă grăbiți, pentru că dacă te grăbești toată viața nu îi vezi culorile ei adevărate. Cînd mergeți analizați, pentru că atît de multe lucruri frumoase se petrec pe lîngă noi care chiar merită luate în seamă. Chiar și arhitectura orașului, voi a-ți observat vreodată detaliile arhitectice de pe bulevardul Ștefan cel Mare ?null

Foto: ZUGO.MD/ Andrei Arîcu

Viața e frumoasă, nu vă grăbiți să o irosiți!

Unde ne grăbim, în sicrie ?

Lasă un comentariu